Cautare

Pe urmele deportaților din Basarabia

Pe urmele deportaților din Basarabia

Octavian Țîcu, al doilea invitat de onoare al proiectului „Maluri de Prut – Basarabia Necunoscută“ de la Biblioteca Județeană

Istoricul Octavian Țîcu, fost ministru al tineretului și sportului în Republica Moldova, este cel de-al doilea invitat special al proiectului „Maluri de Prut – Basarabia Necunoscută“, organizat în preambulul Centenarul Unirii de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Radio România Chișinău, prin corespondentul Ina Guțu. Cea de-a doua dezbatere-dialog va avea loc miercuri, 1 noiembrie 2017, începând cu ora 12.30, în Sala Expo-Club „Victor Brauner“.
Prin contribuția lui Octavian Țîcu, tema celei de-a doua întâlniri este dedicată deportărilor basarabenilor din timpul regimului de teroare stalinistă.
La dezbaterile de miercuri, 1 noiembrie, vor mai fi prezente Violeta Gorgos – regizoare, documentaristă și realizatoare a emisiunii „Identitate Basarabia“ de la TVR Iași, precum și Lucia Tăut – autoarea emisiunii „Natura în Obiectiv“ de la televiziunea națională a Moldovei, urmând să fie făcută proiecția documentarului „Expedițiile Memoriei. Siberia. Irkutsk. Jurnal de bord“, o producție a TVR Iași și OWH Studio, în regia Violetei Gorgos.
Octavian Țîcu s-a născut în satul Costuleni, raionul Ungheni, la 21.08.1972. În prezent este cercetător-coordonator în cadrul Institutului de Istorie, al Academiei de Științe a Moldovei și conferențiar universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.
După ce a absolvit Școala medie din satul natal, Țîcu a urmat cursurile Facultății de Istorie la Universitatea „Al.I. Cuza“ Iași (1989-1994), unde, în perioada 1994-2000, a parcurs și studiile de doctorat, pe care le-a încheiat cu teza „Problema Basarabiei în relațiile româno-sovietice (1917-1940)“.
Este specialist în istoria contemporană a Europei de Est, istoria Uniunii Sovietice, istoria spațiului post-sovietic.

„Expedițiile Memoriei“

Printre realizările importante care poartă semnătura lui Octavian Țîcu se află proiectul „Expedițiile Memoriei“, lansat în primăvara anului 2013, cu suportul acordat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
„Programul are menirea organizării unor expediții ale tinerilor pe timp de vară, care să se deplaseze organizat pe locurile deportărilor sovietice ale concetățenilor noștri, care ar oferi posibilitatea implicării tinerei generații în cunoașterea istoriei noastre, în recuperarea mormintelor acelor deportați, a localităților unde au fost deplasați, a identificării moldovenilor rămași acolo, pentru redarea unei dimensiuni de conștientizare a trecutului nostru istoric prin prisma unor experiențe personale“, preciza Octavian Țîcu în octombrie 2013, pe atunci ministru al tineretului și sportului din Republica Moldova.
În cadrul proiectului, anual, câte un grup de expediționari se deplasează în locurile în care au fost deportați basarabenii de teroarea stalinistă din anii 1941 și 1949: ținutul Krasnoiarsk și regiunea Irkutsk din Federația Rusă.
La expediții participă studenți și profesori de la Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Chișinău, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă“ Chișinău, Universitatea „Al.I. Cuza“ Iași, Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu“ din Cahul, jurnaliști de la posturile de televiziune TV Moldova 1, TVR Iași și TV8.
Au fost realizate investigații de arhivă și teren, întâlniri cu membrii diasporei basarabene din aceste regiuni, cu studenți, profesori și cercetători din cadrul Universității Federale din Siberia.
În acest an, proiectul „Expedițiile Memoriei“ se află la a patra ediție. Ca și în edițiile anterioare, pe baza anchetelor, interviurilor, înregistrărilor foto și video realizate, va fi realizat un documentar care va fi lansat spre sfârșitul lunii decembrie.

Ion Iovcev, invitatul special al lansării proiectului

Lansarea proiectului „Maluri de Prut – Basarabia Necunoscută“ a avut loc printr-o sesiune de dezbateri și dialoguri la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“, marți, 17 octombrie. Invitatul special a fost Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga“ din Tiraspol. Ina Guțu, corespondent Radio România Chișinău, inițiatoarea proiectului, a prefațat întâlnirea cu o emoționantă mărturisire despre „îndrăgostirea iremediabilă“ de orașul Piatra Neamț și cu descrierea liniilor generale ale demersului menit ca, în contextul Centenarul Unirii, să apropie oameni de oameni de pe toate malurile Prutului și Nistrului. Profesorul Ion Iovcev a evocat condițiile dramatice în care își desfășoară activitatea cele opt școli cu predare în limba română din Transnistria, mai ales Liceul „Lucian Blaga“ din Tiraspol, cu prezentare de documente video și fotografice.
Prof. Rusu Liviu Constantin, de la Liceul Tehnologic Economic Administrativ Piatra-Neamț, președinte al Asociației Învățătorilor din Neamț, a susținut conferința „Consecințele Marii Uniri. Noul cadru constituțional și instituțional al învățământului românesc“; prof. dr. Todiresei Livioara, directorul Liceului Tehnologic Economic Administrativ Piatra-Neamț a prezentat comunicarea „Literatura, liant al românilor de pretutindeni“, iar prof. dr. Buruiană Gianina, de la Liceul Tehnologic Economic Administrativ din Piatra-Neamț, a adus în atenția publicului tema „Grigore Vieru, vocea conștiinței românești din Basarabia“.
Din public au luat cuvântul Valeriu Eutușianu, de la Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, Vlad Vlas, Tatiana Antonovici și Gheorghe Amaicei. Moderator al dezbaterilor a fost prof. Mihaela Mereuță, director-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.