Cautare

Concert Anda-Louise Bogza la Biblioteca Județeană

Concert Anda-Louise Bogza la Biblioteca Județeană

Soprana Anda-Louise Bogza va susține un concert cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, sub genericul „Amintiri, daruri, lumină“,

la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în Sala Cupola, marți 5 decembrie 2017, de la ora 17:00. La pian o va acompania Mihaela Spiridon.


„O voce splendidă, cu sonorități profunde, răscolitoare...“

Născută la Piatra Neamț, Anda-Louise Bogza este un nume de rezonanță internațională și protagonista unei cariere strălucite, artista cântând pe scene cunoscute din Europa, Asia și America.
De remarcabile succese s-au bucurat spectacolele cu rolul Aida la Staatsoper Viena, Staatsoper și Deutsche Oper Berlin, Opera din Leipzig, New Israeli Opera din Tel Aviv, Tokio.
Interpretarea rolului Tosca a impresionat profund prin strălucire, siguranță, pasiune și intensitate. Stau mărturie spectacolele din Italia de la prestigiosul Festival „Maggio Musicale Fiorentino“ și la Opera de Stat din München, ambele dirijate de Zubin Mehta, precum și cele de la Opera din Frankfurt, Semperoper Dresda (dirijor Fabio Luisi), Tosca la Arena di Verona (dirijor – PierGiorgio Morandi, regizor – Hugo de Ana), Tosca la Teatro dell´Opera di Roma, Operele Naționale din Bordeaux, Bratislava, București, New Israeli Opera, Grand Théâtre Luxembourg, Japonia.
Alte roluri: eroina din „Katia Kabanova“ (Katia) de Janáček susținut la Suntory Hall din Tokio, Donna Anna din „Don Giovanni“ la Opera din Marsilia, Elena („Mefistofele“ /A. Boito – dirijor Renato Palumbo) la Teatrul de Opera din Roma, Abigaille („Nabucco“) la Atena la Teatrul Herodes Atticus Odeon-Acropolis, Manon („Manon Lescaut“) la Verona-Teatro Filarmonico în regia lui Graham Vick, Santuzza („Cavaleria rusticana“) la Festivalul Puccini – Torre del Lago.
Important a fost debutul la Opera Bastille din Paris și la Théâtre Royal de la Monnaie Bruxelles în opera „Rusalka“ de Dvořák și debutul la Teatrul de Operă din Roma în rolul protagonistei Rusalka, ambele comentate cu entuziasm de presa franceză și italiană.
Repertoriul Andei-Louise Bogza include și rolul Leonorei din Trubadurul cântat la Arena di Verona (regizor Franco Zeffirelli, dirijor Marco Armiliato), Opera de Stat din Hamburg, Opera de Stat Budapesta, Opera Regală din Copenhaga, Teatro de la Maestranza din Sevilla (dirijor Maurizio Arena). Cu acest rol a înregistrat versiunea completă a operei Trubadurul pe CD editat de „Arte Nova Classics“.
Formată la Liceul „George Enescu“ din București și Academia de Muzica din Praga (studii de pian, clavecin și canto), artista a debutat la Opera de Stat și Teatrul Național din Praga, unde e angajată ca primsolistă și distribuită în numeroase roluri ca Jenufa („Jenufa“), Katia („Katia Kabanova“), Sina (din „Logodna în vis“ de Hans Krasa), Donna Anna („Don Giovanni“), Leonora („Il Trovatore“), Aida („Aida“), Tosca („Tosca“), Giorgetta („Il Trittico“), Amelia („Bal Mascat“), Elisabetta („Don Carlo“), Lisa („Dama de Pică“), Manon („Manon Lescaut“), Rusalka („Rusalka“), Minnie („La Fanciulla del West“), Abigaille („Nabucco“), Desdemona („Otello“), Turandot („Turandot“), Santuzza („Cavalleria rusticana“).
A obținut Premiul „Thalia“ pentru deosebita interpretare a rolului Minnie din opera Pucciniană „Fata din FarWest“ („La Fanciulla del West“).
De asemenea a câștigat Premiul I și Premiul Publicului la Concursul Internațional de Canto de la Vienna.
Vocea strălucitoare, vibrantă, cultura muzicală solidă o recomandă și ca interpretă de vocal-simfonic. A cântat marile creații ale genului în săli de renume ca Musikverein – Vienna (Haydn – „Anotimpurile“, Schubert – „Missa în mi bemol major“, Verdi – „Requiem“), la Festspielhaus Salzburg (Verdi – „Requiem“ – cu Mozarteum Orchestra), Royal Albert Hall – Londra (Dvořák – „The Spectre´s Bride“), la Brucknerhaus – Linz (Janáček – „Missa glagolitica“), Liederhalle Stuttgart (Rahmaninov – „Clopotele“), Amfiteatrul din Madrid (Beethoven – „Simfonia IX“), Jahrhunderthalle Frankfurt, Châtelet Paris, National Concert Hall Dublin, Sala Radio București (Brahms – „Requiem-ul German“, Janáček – „Missa glagolitică“), Filarmonica din Praga (Dvořák – „Stabat Mater“, Verdi – „Requiem“, Mahler – „Simfonia II., IV.“, Martinů – „Gilgameș“), Bilbao Auditorium Euskalduna (Verdi – „Requiem“), Taipei, Suntory Hall Tokio – cu orchestre ca BBC London, Filarmonica din Stuttgart, Gewandhausorchester Leipzig.
Anda-Louise Bogza a realizat CD-uri editate de „Arte Nova Classics“ (Leonora din „Trubadurul“), Arii din opere italiene – CD-portret, „Decca“ (Rosina din „Șartalanul“ de Pavel Haas), „Tosca“ (cu Opera din Praga) și înregistrări TV („Rusalka“ de Dvořák), CD Lieduri (Glinka, Chopin, Dvorak, Rachmaninov). Despre CD-urile cu „Trubadurul“ presa a subliniat calitățile de excepție ale româncei Anda-Louise Bogza: „voce verdiană, amplă, bogată, intensă, plină de emoție care transmite minunat sentimentele Leonorei“.
Anda-Louise Bogza a colaborat cu dirijori ca Zubin Mehta, Maurizio Arena, Fabio Luisi, Günter Neuhold, PierGiorgio Morandi, Renato Palumbo, Marco Armiliato, Adam Fischer, Ascher Fisch, Dan Ettinger, Niksa Bareza, M. Jurovski, F. M. Carminati, I. Anguelov, Jiří Bělohlávek, Carlo Franci, Jim Wang, Jan Latham-Koenig, John Fiore, Hilary Griffiths, Claudio Desderi, Vjekoslav Sutej, Leopold Hager, Jun Märkl, Alexander Vedernikov cu regizori ca Robert Carsen, Hugo de Ana,Franco Zeffirelli, Nicholas Joel, Graham Vick, Filippo Crivelli, Johannes Schaaf, Alberto Fassini, Manfred Schweigkofler, Mario Pontiggia,Antonio Calenda, M. Corradi, S. Herheim, B. Corsetti, G. Friedrich, V. Morávek.