Cautare

Atelier de franceză pentru copii

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț readuce în atenția publicului limba franceză, prin organizează unui Atelier de franceză pentru copii,

care se va desfășura în perioada 11 decembrie 2018 – 12 martie 2019, pe parcursul a zece întâlniri. Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani, va avea loc o dată pe săptămână, marți, de la ora 15.00 la ora 16.00, la Filiala de carte străină a bibliotecii județene.
Întâlnirile sunt tematice, iar fiecare temă este dezvoltată prin vocabularul specific, jocuri, cântece și abilități practice, astfel încât învățarea să fie asociată cu o activitate făcută din plăcere. Obiectivele urmărite prin acest atelier se referă la dezvoltarea competenței de comunicare orală în limba franceză, la mobilizarea creativității și a imaginației copiilor și la dezvoltarea abilităților de socializare.
Îndrumător de specialitate va fi prof. Andreea Bercu, voluntar în cadrul proiectului. Înscrierile se fac gratuit, la Filiala de Carte Străină, în perioada 3-11 decembrie 2018.