Cautare

Clubul de franceză de la Biblioteca Județeană marchează Sezonul România-Franța

Clubul de franceză de la Biblioteca Județeană marchează Sezonul România-Franța

Clubul de conversație în limba franceză din cadrul Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț invită publicul interesat să participe, în lunile mai și iunie 2019,

în fiecare miercuri, de la ora 17.00, la o serie de întâlniri cu tematică specială inspirată de Sezonul România-Franța, un program interguvernamental de comunicare și promovare a valorilor de cultură și civilizație ale celor două țări, care se derulează în perioada mai-iulie 2019.
În cele patru întâlniri din luna mai ale Clubului de franceză dialogul se va axa pe teme din domeniul artei (muzică, literatură, cinematografie, arhitectură), după cum urmează: miercuri, 8 mai 2019: Tineri dirijori de orchestră simfonică: Laurence Equilbey și Raphael Pichon. Concerte la Versailles; miercuri, 15 mai 2019: Guillaume Musso, cel mai citit scriitor francez contemporan; miercuri, 22 mai 2019: Cinematografia franceză contemporană - regizori francezi la Festivalul de la Cannes: Justine Triet și Arnaud Desplechin (14-25 mai 2019 Festival de Cannes); miercuri, 29 mai 2019: Arhitectura futuristă franceză, în armonie cu arhitectura tradițională și ecologică. Portret Sandra Di Giorgio – tânără arhitectă (Premiul Arhitecților 2018).
Pe parcursul întâlnirilor din luna iunie tematica se va diversifica și vor fi prezentate și dezbătute aspecte din diverse domenii ale societății și civilizației franceze actuale:
miercuri, 5 iunie 2019: Arts du cirque: Festival Mondial du Cirque de Demain – Paris 2018, L’école nationale des arts du cirque - le CNAC;
miercuri, 12 iunie 2019: Art contemporain français: Le vitrail contemporain – Une proposition faite à la lumière (2018), Julien Airault – portrait de l’artiste;
miercuri,19 iunie 2019: Le théâtre français contemporain – Festival d’Avignon 2018, Le portrait d’un jeune metteur en scène - Thomas Jolly;
miercuri,26 iunie 2019: Edituri, librării, târguri de carte (Gallimard, Flammarion, Fayard, Hachette): Lecture – rencontre avec Emmanuel Genvrin – 27 avril 2019, Cafenele literare la Paris (Lipp, Flore, Deux Magots).
Ca de fiecare dată, dialogul participanților, ilustrat cu secvențe audio-video exemplificative, va fi moderat de profesoara Elena David, coordonatoarea Clubului de franceză.
Clubul de franceză din cadrul Bibliotecii Județene se adresează persoanelor tinere și adulte, care au un minim de cunoștințe de limba franceză.