16-30 iunie 2025, Expoziție de pictură Margareta Neculai

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează expoziția personală de pictură „Culorile sufletului“ a Margaretei Neculai, în perioada 16-30 iunie 2025, în spațiul expozițional de la parterul Corpului A.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 27 iunie, de la ora 16:00 și va include momente muzicale susținute de Ruxandra Dascălu și Constantin-Jean Motfolea.
Margareta Neculai s-a născut la 15 august 1970, în Iași. A absolvit Liceul „Mihai Eminescu“ Iași, iar apoi a urmat, timp de trei ani, în perioada 1995-1997, cursurile de pictură ale Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț. Din anul 2008 studiază pictura la Școala Populară de Artă din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț.
A participat la expoziții colective la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț (începând din anul 2018, câte patru sau trei expoziții pe an), CAR Pensionari Piatra-Neamț, Clubul de Tenis Condor Piatra-Neamț, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ București (2024), Galeria de Artă „Ștefan Dimitrescu“ Huși (2025).
„Mă consider o Cenușăreasă a picturii. Pentru mine, pictura este o evadare din cotidianul meu, plin de toate treburile vieții din gospodăria de la țară. Mă consider nonconformistă și pictez ceea ce simt, în căutarea autenticității mele, lăsând intenționat într-un plan secundar regulile cromaticii sau ale academismul. De aici vine și numele primei mele expoziții personale, «Culorile sufletului», care vrea să evidențieze primatul sentimentului în arta mea“, a precizat Margareta Neculai.

ALBUM FOTO

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu Neamț“

este continuatoarea unor vechi tradiţii de lectură publică în judeţul Neamţ. Astfel, din articolul publicat de Constantin Turcu în Anuarul Liceului „Petru Rareș“ pe anul 1933-1934 (pp. 159-169), intitulat „Biblioteca Liceului din Piatra-Neamț“, aflăm că „Cea dintâi bibliotecă, despre care am găsit urme, este Biblioteca pentru învățătura poporului Român, înființată, după toate probabilitățile, în anul 1869.“