Arhivă evenimente

22 octombrie 2025, ora 17.00 - Prezentare de carte Radu Cotoros

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește o prezentare de carte Radu Cotoros, miercuri, 22 octombrie 2025, de la ora 17:00, în Sala Cupola. Invitatul special al dezbaterii este poetul Teodor Sinezis.

Vor fi aduse în atenția publicului broșurile „Nunuță Vodă“, „Mistere și enigme“ și „Fata cu părul de foc“.
Fiecare dintre acestea începe cu un argument al autorului.
„Nunuță Vodă“: „Am hotărât să scriu această carte acum când mă apropii de vârsta de 70 de ani. Genul literar este nuvela istorică, iar subiectul, deși important, nu a fost tratat ca un eveniment cu urmări posibil dramatice pentru țară. În carte avem personaje reale, care sunt din istorie dar și personaje literare create de autor. Evenimentele descrise în paginile care urmează sunt luate din istorie, ele narează un moment din lupta pentru unitatea țării“.
„Mistere și enigme“: „Am hotărât să scriu această carte inspirat de Erich von Däniken. Călătoriile mele prin lume mi-au oferit ocazia să cunosc unele mistere și enigme ale planetei pe care trăim și locuim. Nazca, Sacsayhuaman, Ollantaytambo, Palenque, civilizațiile egipteană, mayașă, aztecă sau incașă reprezintă provocări pentru cei care doresc să afle adevărul despre trecutul civilizației umane.
Trecutul recent prezintă și el semne de întrebare: Roswell, Dallas, cele două războaie mondiale din secolul trecut, prăbușirea «miraculoasă» a unor imperii care păreau să dureze până la sfârșitul lumii, toate acestea pot fi considerate mistere și enigme care își așteaptă răspunsul“.
„Fata cu părul de foc“: „Această carte este un pamflet, cu o țară imaginară, aflată într-o lume reală cu întâmplări și personaje care au existat în istorie. Personajele care populează Românica sunt rolul imaginației autorului, orice asemănare cu oamenii din viața cotidiană fiind doar o întâmplare și coincidență. Cei care se vor simți «cu musca pe căciulă» se înșală, nu au dreptate, deoarece țara și oamenii din această carte reprezintă o lume a ficțiunii teleportată în lumea reală.
Viciile și defectele prezentate sunt reale și cel mai bun mod de a le trata este acela pe care l-au avut Molière, Boccacio, Cervantes sau Caragiale“.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu Neamț“

este continuatoarea unor vechi tradiţii de lectură publică în judeţul Neamţ. Astfel, din articolul publicat de Constantin Turcu în Anuarul Liceului „Petru Rareș“ pe anul 1933-1934 (pp. 159-169), intitulat „Biblioteca Liceului din Piatra-Neamț“, aflăm că „Cea dintâi bibliotecă, despre care am găsit urme, este Biblioteca pentru învățătura poporului Român, înființată, după toate probabilitățile, în anul 1869.“